Prăbușirea balaurului roșu

Lecturi: 1640

Mar 25, 2013

             În Apocalipsă s-a prezis prăbușirea balaurului roșu.

Ca sâ găsim calea ce ne e sortită nouă şi s-o urmăm, împlinindu- ne pe deplin destinul şi mântuindu- ne astfel, cred că extrem de impor­tant e sâ ne descurcăm şi sâ ne ori­entăm în tumultul evenimentelor ce ne frământă şi se desfăşoară împre­jurul nostru, şi care este semnificaţia lor.

Pentru aceasta este necesar sâ pornim de la Adevăr şi apoi încet, încet să ne străduim sâ nu-i părăsim albia.

Adevăr şi Lumină este incon­testabil Cuvântul lui Dumnezeu. Deci sâ ne aplecăm asupra Lui şi să încercăm sâ-L dezghiocăm.

Pentru început o să pornesc cu părţile mai clare, sau mai uşor descifrabile, a Apocalipsei. O să Vă rog, ca mai departe, dacă doriţi, să citiţi cele scrise de mine cu Biblia în mână, pentru că, n-o sâ fac total­mente transcrieri din Ea, ci o să indic locul la care mă refer.

Citind capitolul 12 al Apocalipsei, în versetul 1-4, se vorbeşte de un Balaur Roş, cu şapte; capete şi zece coame, în versetul 7 şi 8 al aceluiaşi capitol se spune că “Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s- au luptat şi ei, dar n-au putut birui: şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer”.

Cine e acest balaur, care se ascunde sub metafora profetică a Apostolului Ioan?

În capitolul 17, versetul 9 şi 10 se spune: “Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia.Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, va rămânea puţină vreme”.

Acum să ne întrebăm, câţi îm­păraţi, ca nişte munţi, a avut cel mai mare imperiu care a fost după venirea lui Cristos?

Dacă îi enumerăm (Lenin, Stalin, Hruşciov, Brejnev, Andropov, Cernenco şi Gorbaciov) observăm câ a avut exact 7. Nu cred câ e necesar de mai adăugat câ acest imperiu era de culoare roşie.

Şi-apoi nu oare Mihail Gorbaciov cu adepţii lui, s-a luptat cu acest ba­laur roşu, şi balaurul roşu cu adepţii (îngerii) lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui?

Când citesc versetul 5 al capi­tolului 17, unde este scris clar câ “pe frunte purta scris un nume, o tainâ: “Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”, apoi îmi aduc aminte, cum pe margini de drumuri era scris, pe standuri mari şi cu litere considerabile pe ele: “Velichii Sovietschii Soiuz – oplot mira i drujbî na zemle”, am scris ruseşte, pentru câ aşa era scris şi aşa sunâ mai bine şi mai aproape de acest Verset. Pentru că fiecare acum ştie, că dacă se spunea atunci, ceva în acest Velichii Soiuz, apoi adevărul era contrariul.

Chiar în versetul 1 al capitolului 17 scrie: “Vino să-ţi arât judecata curvei cele mari care şade pe ape mari”.

Pentru câ această mare ţară, care simbolic se mai aseamănă cu o femeie, cu adevărat “era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi mărgăritare (adică era foarte bogată). Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciunile şi necurăţiile curviei ei” (cap. 17, v. 4). Această curvâ “şedea pe ape multe”, ca pe o imensă mare de lume, şi “apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi” (cap. 17, ver. 15), peste care se lăţise şi le mâcina, ca sâ le distrugă şi să le înghită, asimilindu-le.

E uimitoare descrierea din cap.18 v. 2 a urâţeniilor care se aduna­seră aici: “A căzut, a căzut Babilonul cel mare!” (şi poate spune cineva câ n-a câzut?), pentru că “A ajuns un lăcaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte”, pen­tru că s-a slăvit pe sine şi s-a desfătat în risipă şi zice în inima ei: “Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă (câ mulţi erau doritori sâ se ia cu dânsa la braţ şi sâ se cunune), şi nu voi şti ce este tânguirea!” (cap. 18, v. 7), şi ei ii zice Domnul: “Daţi-i chin şi tânguire!”(v.7).

Apropo, despre “risipă”. Ţineţi minte cum aruncau pe dealuri şoferii şi tractoriştii motorina şi benzina pe care nu reuşeau s-o folosească într- o zi, ca să facă km/ore mai multe, şi pentru câ, dimineaţa următoare tre­buia fiecare sâ se alimenteze din nou; cum se strica roada râmasâ pe dealuri, cum se arau câmpuri întregi cu roşii neculese, de părea câ sângeră pă­mântul de jale, pentru că planul era depăşit, şi de sus se declara că re­coltarea a luat sfârşit cu mare succes. Ce mai “succes!” Ce mai risipă, ce mai risipă! Exemple de acestea poate sâ aducă fiecare cu duiumul.

Şi acum, aş vrea să-i întreb pe cei care zic că sunt creştini, şi tânguiesc după acele vremuri, îmbătaţi de spurcăciunea şi risipa Uniunii Sovie­tice, cui i s-a adresat Dumnezeu când a spus în v. 4: “Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgi­ile ei!”.

Şi-apoi cum mai plâng astăzi cei “ce au cunoscut adâncimile Satanei”. Apostolul Ioan în v. 19, cap. 19 scrie: “Şi îşi aruncau ţărână în cap, se tânguiau, ţipau şi ziceau: Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!”.

Mulţi zic câ Uniunea Sovietică a câzut din greşeală, sau din prostia unora, dar eu zic câ a distrus-o Dumnezeu, şi exact la al şaptelea ei îiripârat, pe care îl mai şi chema – Mihail.

Despre evoluţiile ulterioare şi descrierea lor în Apocalipsa Apos­tolului Ioan vom discuta dâta viitoare.

 

Ion CHIRIAC

 

         ,,Glasul Națiunii,, 13.03.2002