“Închină-te, ca să ai totul”

Lecturi: 640

Mar 25, 2013

Bântuie o sumedenie de păreri şi idei despre situaţia catastrofală în care ne aflăm acum, începând de la aceea că suntem proşti şi vai de capul nostru, că nu ştim să ne ori­entăm în situaţii şi începe demon­strativ să ne fie ruşine de neamul din care ne tragem, până la aceea că, unii zic că nu e corectă credinţa noastră strămoşească ortodoxă şi mai că aceasta ar fi cauza principală a rămânerii noastre în urmă. Că iată, europenii dacă sunt catolici, sunt mai civilizaţi, că şi fostele republi­ci baltice, dacă n-au fost ortodoxe – mai uşor au scăpat de imperiile ruseşti de orice culoare, sau nu au fost atât de profund mutilate, că de vină ar fi firea noastră mioritică, sau că dacă avem pe stemă “bourul”, apoi suntem nişte “boi” şi ce vrei de la unii ca aceştia.

fi creştin înseamnă – a-1 avea în miez ca sămânţă pe Iisus Hristos, a creşte în El, după Legea Lui şi blândeţea, bunătatea, cât şi caracterul nostru “mioritic” sunt expresiile caracteristice ale noastre ce demonstrează această legătură şi împlinire. Dacă zice cineva că suntem proşti când suntem “miorit­ici”, adică blânzi, apoi eu cred că acesta nu înţelege nimic. Astfel el afirmă că şi Mântuitorul nu a fost drept când s-a arătat plin de blândeţe şi iubire. Alta e când un popor creştin e impus să trăiască după nişte legi nefireşti lui, când cei care îl conduc sunt contrariul esenţei lui şi mai ales când lumea asta veche şi putredă, lumea banului şi forţei, sau a forţei şi banului, că tot acolo e, cu fruntea plină de aparenţe, minciună şi făţărnicie, se sfârşeşte. Pentiu că nu este o lume pentru om, căci nu protejează omul ci îl omoară. Omenirea trebuie mereu să supra­vieţuiască principiilor ei şi de aceea este într-o totală discordanţă cu firea blândă şi toleranţa creştină. Atunci acestui neam îi rămâne ori să se lase de fiinţa lui ca să fie primul, sau printre primii, în lumea aceasta deformată, sau să rămână ultimul, sau printre ultimii, aşteptând o lume cu principii şi structuri adecvate firii lui, în care omul nu numai să se simtă, ci chiar, şi să fie Om.

Vreau să mai spun că un neam creştin trebuie să repete simbolic şi drumul Mântuitorului spre Golgota, să fie Răstignit şi apoi, la fel, să învie pentru Viaţa veşnică.

oi, românii, pe parcursul în­tregii noastre istorii am fost mereu atacaţi de “împărăţiile pă­mântului”, pe care Satan i le pro­pusese Mântuitorului când “L-a suit pe un munte înalt şi i-a arătat într-o clipă, toate Hnpărăţiile pământu­lui, şi I-a zis: îţi voi da toată stă­pânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc. Dacă dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta” (Luca, 4,5,6,7), în schimbul lepădării Lui de Tatăl Ceresc şi pe care acum le numim Imperii, şi pe care le-au primit acei ce nu l-au acceptat pe Iisus, sau care s-au lepădat de El pe parcurs, căzând astfel în “graţierea” Diavolului, care, după cum am spus în rubricile precedente, “ştie că are puţină vreme”.

dealul nostru sfânt şi firesc – Unirea, a ajuns, împreună cu cea mai blândă şi frumoasă provincie românească, Basarabia, să fie Răstignit la răsărit şi “afară din cetate” între două “tâlhăriţe”: Transnistria şi Găgăuzia. Cea din dreapta ne-a recunoscut şi va fi cu noi unde vom fi şi noi în Ziua învierii, iar cea din stânga şi puţin înaintea noastră, dinspre răsărit (observaţi coincidenţa), este cea ce n-a recunoscut nevinovăţia Maicii Noastre – Basarabia.

Noi demult am şi fost coborâţi de pe Cruce, puşi în mormânt, uşa căruia a fost acoperită cu o “piatră”, iar lângă poartă, pusă de strajă arma­ta a 14-a, ca să nu ieşim din acest mormânt în care zăcem acum morţi cu toț ii.

ând ne-au prins să ne ducă spre Golgota Neamului Românesc, prin 1992, a fost puţină “vărsare de sânge”, pentru că “a fost tăiată o ureche” oştirilor ruseşti care ne-au prins, dar “vărsarea de sânge” a fost oprită de însăşi Maica Basarabie şi “urechea” celor obraznici realipită la loc, pentru ca Măicuţa noastră să meargă ca o “mieluşică” şi să împlinească Cuvântul, ca o adevărată Mioriţă.

Acestea ne-au fost destinate nouă, şi ele trebuiau să se împlin­ească, ca să se împlinească şi cele­lalte…

Am scris încă prin 1996 sau 1997 “Golgota Neamului Româ­nesc”, realizând cele scrise mai sus, apoi le-am compus şi o melodie. /”Acum e sâmbătă seara /Și e moartă toată .ţara -/O      întindere de oase Ale sufletelor noastre./În mormânt, c-o Piatră-n poartă, /Ea – păzită cu armată,/ Zace-acum în aşteptare Să se-înalţe către Soare./

Of, of,

Pe mormântul Ei,

Of, of,

Tâlhari şi mişei,

Of, of,

Zburdă şi dansează,

Of, of,

Şi mari se visează!”

Când începusem primele table­te, nu gândisem, dar aşa a voit Domnul, ca rândurile acestei rubri­ci să iasă chiar în Săptămâna Mare dinainte de Paşte.

    ,,Glasul Națiunii,, 02.05.2002                                                                                                Ion CHIRIAC