Eminescu clarvăzătorul venea plutind în adevâr

În  Apocalipsâ, după cuvântul “luceafăr” (cap.2, v.27), se face trimitere la Epistola a 2-a a Apostolului Petru, şi anume la v.19 din cap.l, unde Apostolul scrie că: “Şi avem CUVÂNTUL PROOROCIEI (s.a.) făcut şi mai tare; la care bine faceţi să luaţi aminte, ca la O LUMINĂ (s.a.) care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări LUCEAFĂRUL (s,a.) de dimineaţă ÎN INIMILE VOASTRE (s.a.).”

Ca să înţelegem şi mai bine, să vedem ce mai scrie Biblia în alte locuri despre “Luceafăr”. Să  pornim iarăşi de la cap.2,v.26 şi 27 ,unde Fiul lui Dumnezeu – Iisus Hristos, spune că El va da “celui ce va birui” – “luceafărul de dimineaţă” şi “stăpânire peste nea­muri” pe care le va “cârmui cu un toiag de fier…”, precum şi El a prim­it putere de la Tatăl Său – Dumnezeu. Aici este trimitere la cap. 12 v.5 şi la cap. 19 v.15 din Apocalipsâ. Dar pen­tru a intra mai precis în esenţa celor scrise în versetele indicate mai sus, o să citez câte puţin din versetele care le anticipează pe cele indicate si anume, în v. 1 al cap. 12 se spune că:

” în cer s-a arătat un semn mare: o femeie care “… era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască” (v.2), şi “Ea a născut UN FIU, UN COPIL de parte bărbătească. EL ARE SĂ CÂRMUIASCĂ toate neamurile CU UN TOIAG DE FIER” (s.a.), (c. 12,v.5,cel la care se făcuse trimitere mai sus).

Tot aici, în cap. 12 se mai spune că: “în cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roş,cu şapte capete , zece coame, şi şapte cununi împărăteşti pe capete” (v.3) care”… a stătut în înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte” (v.4).

Dar “Copilul a fost răpit la Dum­nezeu şi la scaunul Lui de dom­nie” (v.5), iar “…femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şase zeci de zile”, după care “…în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu bal­aurul (roşu). Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei…” (v.7).

în ultimul capitol al Apocalipsei, 22, în v.16, se scrie : “Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu să vă adev­erească aceste lucruri pentru Biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă”, iar la începutul Apocalipsei, în cap.3,vv.20 şi 21: “Iată Eu stau la uşă  şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa (inima – .n.a.), voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

Celui ce va birui,îi voi da să şadă cu Mine pe scaumul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.”

Acum cum credeţi, că dacă Eminescu a citit şi a înţeles aceste lucruri apoi ar fi scris “Luceafărul” din nişte motive mitologice sau inspirat de alte poveşti populare? Mai posi­bil e că ele, i-au sugerat ceva din forma sau scheletul acestui mare poem românesc “Luceafărul”.

Pentru că în poem “Luceafărul” coboară de două ori, de parcă s-ar prefigura prima, şi a doua venire a “Cuvântului lui Dumnezeu”.

Aici aş vrea să încerc să fac unele referinţe asupra următoarelor sim­boluri metaforice precum: “soarele”, “luna”, “stelele”.

Pe Ceru] Adevărat, “Soare” este Domnul, Iisus Hristos, iar “noaptea”,când desupra “apelor” (lumii) “Soarele nu se vede”, lumina Lui o reflectă “Luna”, simbol egal cu Maica Domnului, care este egală şi cu – Biserica, pentru că atunci când Domului Iisus Hristos : “Cineva I-a spus: “Mamă-Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi vor sâ Te vadă” (Luc.8,v.20), El a zis: “Mama Mea şi fraţii Mei sunt ceice ascultă Cuvântul lui Dum­nezeu, şi-l împlinesc” (Luc.8,v.21), pe care de două ori a numit-o şi “”Femeie”, odată la nuntă în Cana din Galilea, când se terminase vinul, şi adoua, când era răstignit pe cruce, şi- “Când a văzut Iisus pa mamă-Sa şi lângă ea pe ucenicul, pe care-1 iubea, a zis mamei Sale: “Femeie, iată fiul tău!” (Ioan,19, v.26), apoi a zis ucenicului: “Iată mama ta!” (V.27), probabil pentru a face această legătură de esenţă şi simbol, momente pe care sectele le-au folosit pentru a o descon­sidera pe Preasfânta, Maica Domnuluţ. “Stelele”metaforic sunt apostolii,care poartă în “miezul” lor Lumina Soarelui “în noapte” pe “cer”, asta pentru ca sâ înţelegem ce ar putea însemna -” o femeie învăluită în soare, cu luna subt picioare, şi cu o cunună de dousprezece stele pe cap” (v,l,cap.l2,din Apocalipsâ) şi ce ar putea însemna “Căci cerul este tatăl meu / Şi muma mea e marea” sau ” Şi soarele e tatăl meu / Iar noaptea- mi este muma”, sau” O,vin’, în pârul tău bălai/ S-anin cununi de stele…” şi, după ce “Porni luceafărul…”, “Un cer de stele dedesupt / Deasupra-i cer de stele – / Părea un fulger ne-ntrerupt/ Rătăcitor prin ele,” ş.a.m.d.

În final aş vrea să adaug, câ poate înţelegând aceste lucruri, am în vedere metafora biblică a – “Luceafărului” :, marele poet basarabean, Alexei Mateevici, a transmis acelaş mesaj, în poeziile sale scrise aproape una după alta: “Cântec de leagăn”, “Basarabeni”, “Văd prăbuşirea unei stele”, şi chiar în “Limba noastră”.

                                                                                                                                                                                                                                  Ion Chiriac

,,Glasul Națiunii,, 13.06.2002