Revenire

Lecturi: 926

Mar 25, 2013

Revenire.

 

Cu soarele în spate şi luminându-mi  calea,

Pe şes, în zori, încet, eu vin acasă iar -

În aburi fumurii e inundată valea

Şi simt cum mă apasă mirosul lor amar.

 

Aici, unde, copii, noi alergam ca mieii,

Pe iarba verde, deasă, ca un covor blajin -

Azi spinii se înalţă, iar pe sub dânşii zmeii

Se târâie şi varsă în jur numai venin.

 

Cu dorul ce mă poartă sfărm ţeste de balaur,

Sus soarele se-înalţă şi spinii-i ard în foc,

Spre casa maicii mele, cu porţile-i de aur,

Cu tălpile în sânge eu singur îmi fac loc.

 

Trec râul ce străbate de la izvor tot satul,

Cu albia-i azi prinsă în ghimpi şi în gunoi,

Cu apa-i fostă lină, cât o încape latul,

Azi tulbure şi plină cu resturi de la oi.

 

Prin sat, din părţi, începe să bat-un cor de câini;

Din curţile rotate, cu viţe lungi de vii,

Cu plete lungi si dalbe, ies bunii mei bătrâni,

Uitaţi de timp în vreme – ca rădăcine vii.

 

O, iată casa mamei,

Cu trei culori în poartă,

Spre ea mărimea faimei

Mă cheamă  şi mă poartă.

 

Dar maica nu-i acasă,

Ea zace în mormânt,

Iar peste ea apasă

Mulţime de pământ.

 

Doar taica – piatră albă,

Ce-ngână geana serii,

Stă ca o dalbă salbă

La temelia scării.