SĂRMANĂ ȚARĂ BOGATĂ !

Lecturi: 2519

Mar 25, 2013

Cum se poate să fii bogată şi să mori de foame, frig şi bîntuită de boli? Cum?!

Cum se poate, ca avînd cele mai roditoare pămînturi din lume, cei mai liniştiţi şi mai harnici oameni, să n-ai ce mînca, cu ce te încălzi la vreme de iarnă? Cum?

Cum să mori secerată de boli avînd ridicată o reţea frumoasă de instituţii medicale, un număr bun de fii de- ai tăi, specialişti cu o înaltă calificare profesională,, cu titluri ştiinţifice, care ştiu bine a lupta cu aceste boli? Cum?

Cum se poate să moară cetăţenii tăi, cu miile, de diferite boli, iar medicii şi spitalele ce ar putea acorda acest ajutor să nu aibă de lucru, să fie reduşi, iar spitalele, ce sunt averea neamului, să fie închise? Cum?

Cine sunt acei ce distrug aceste averi fără de preţ şi strict necesare ţării, oamenilor? Este o vorbă, că dacă nu poţi face – măcar nu strica. Sau poate, şi în ultima vreme aceasta devine tot mai evident, că sunt plătiţi de cineva special ca să facă lucrurile acestea?

Au, nu avem noi de-a face cu un genocid bine mascat şi programat? Să ne întrebăm şi să încercăm mai repede să răspundem, altfel preţul va fi extrem de scump şi va fi egal chiar cu viaţa noastră, cu existenţa neamului nostru.

Ce înseamnă distrugerea învăţămîntului public şi a sistemului de asistenţă medicală?

Aceasta înseamnă că nu vom mai fi sănătoşi (majoritatea vom fi cu handicap congenital, sau în cel mai bun caz, dobîndit), cu posibilităţi insuficiente de a ne spori capacităţile intelectuale, fără de care, chiar în anii cei mai apropiaţi, nu vom putea ori percepe problemele ce vor veni peste noi, ori să le găsim soluţiile adecvate, ori, de vom trece de aceste două, atunci fiziceşte nu le vom putea realiza, chiar şi furînd soluţiile de la alţii.

Sănătatea şi cunoştinţele sunt condiţiile vitale de bază pentru viaţa atît a unui om, cît şi a unui popor. Ce este un om sau un popor bolnav şi, ca să nu zic prost,  riecuftivat? Nu mai răspund. Noi trebuie să putem să ne asigurăm mai întîi aceste  două: sănătatea şi accesul la cunoştinţe. Că după aceasta munca le face pe toate. Ca scut peste acestea trei (sănătate, cunoştinţe, muncă), ca să le protejăm şi să nu le pierdem, trebuie să avem o lege adecvată nouă şi foarte strictă, egală pentru fiecare şi pentru toţi.

Aceste categorii asigură şi ţin de securitatea neamului şi a fiecărui cetăţean în parte, şi trebuie tratate respectiv, nu lăsate în voia soartei. Altfel suntem pe linie moartă.

în condiţiile unei sărăcii trecute peste orice limită, nesusţinerea de către stat a instituţiilor unicale medicale, de o înaltă specializare, înseamnă a le lăsa să dispară, de parcă ele n-ar fi mari valori de stat. Pentru că oamenii care nu primesc salarii sau pensii cu anii, iar chiar de le- ar fi primit (se ştie mizerabilitatea lor) tot n-ar fi putut să acopere cheltuielile necesare pentru acordarea acestui ajutor medical de înaltă calificare. Aceasta înseamnă, cu bună ştiinţă, a lipsi majoritatea populaţiei republicii de acordarea acestor servicii, a încălca dreptul oamenilor la viaţă. Apropo, aceasta este şi cauza principală de distrugere a întreprinderilor economice – lipsa de bani la populaţie, adică lipsa unei capacităţi de cumpărare.

Ce înseamnă un minim garantat de stat, care se limitează la asigurarea unei consultări a unui medic de familie, a unei seringi, sau a unei analize ieftine, pe care de fapt, omul şi singur, chiar şi în sărăcia noastră, ar putea cumva să şi le asigure.

Cum rămîne cu serviciile medicale specializate şi costisitoare ca: intervenţiile chirurgicale cardiovasculare, transplantul rinichilor, intervenţiile specializate în cavitatea toracală, abdomenală? Cum rămîne cu diagnosticarea la un nivel contemporan a patologiilor cardiovasculare, oncologice, fiziopulmonologice, dermatovenerologice, gastroenterologice ş.a. Dar cu mamele şi copii noştri cum rămîne? Sunt acestea nişte probleme ce pot fi lăsate numai pe seama cetăţeanului, sau sunt probleme sociale şi respectiv de stat?

Dacă diagnosticarea lor nu va fi posibilă, atunci de tratamentul lor adecvat nici nu poate fi vorba.

Ce înseamnă aceasta, oameni buni? Ce înseamnă?

Aceasta înseamnă – să avem acces, la acest sfîrşit de veac şi mileniu, doar la vreo lumînare şi la vreun sac de polietilenă pentru înmormîntare. Dar mai departe? Posibil să nu le mai avem nici pe acestea. Sărmană ţară bogată! Sărmană! Ştiu că se va zice că nu sunt bani, şi ce poţi face. Nu-i adevărat!

Unde sunt averile noastre agonisite ce au fost furate? Unde se duce munca noastră de zi cu zi?

A încercat cineva să se întrebe, pe ce bani se ţin puterile statului nostru, cînd noi n-avem bani? Evident că nu pe ai noştri. Şi dacă nu pe ai noştri, atunci a cui e puterea aceasta? Iar noi plîngem şi ne adresăm ei. Cui îi trebuim noi? Ce putem noi face? Ce? Nimic…

Cine plăteşte acela comandă muzica, iar cei plătiţi dansează în ritmul ei. Asta-i. Că de nu dansează, iar noi suntem cei mai mari maieştri la dans, stau doritorii în rînd,” gata de a-l înlocui. Trist. Trist de tot.

Sărmană ţară bogată. Sărmană…

Şl totuşi, trebuie să păstram ce avem. Salvarea noastră este numai, şi numai, în mîinile noastre!

Să ne trezim! Să ne trezim, pentru Dumnezeu!

Ion Chiriac                                                                                                                                                                               ,, Glasul Națiunii,, 29.09.1999.