Refuzul tiraniei sau pigmentarea sapienţială a Frăţiei

Mar 25, 2013

Pentru condeierul Ion Chiriac (autorul plachetei de versuri “Curge frigul”) noul poem, întitulat “Eva”, este în fond în albia căutărilor sale lirice domniate de acea melismă de struc­tură, dar şi un prilej propice de a medita dinspre mit şi dinspre lume. Sobru şi meditativ, personajul său liric în ipostazele pe care le cristalizează sonic şi ludic pare-se încîntat doar de rostul “frăţiei” cereşti şi de cel al descinderii din arborele genealogic al continuităţii de neam şi umane.

Primatul ideii de bine şi de necesar, de frumos şi de ideal sunt reconstituite prin liniile meplate ale asociaţiilor şi prin metafora dominantă, de cunună a pomului: “Eu nu vreau să fiu puternic – / Că ar însemna să mor/ Şi să-nec în întuneric/ O mulţime de popor.// Eu aş vrea c-un fiu de om/ Să m-asea- măn totdeauna/ Şi aici, în vîrf de pom,/ Să aşez din nou Cununa”. Dincolo de ritmurile limpezi, cu rădăcini profunde în cutremurătoarele vibraţii lirice eminesciene, luceferiene, în parte, imaginile Evei din emonimul poem secvenţial şi accidentat de sincopele extazului ezoteric în jurul formelor rotunde aflate sub imperiul extro- vertirii, caligrafiind lejer şi destul de îndemînatic şi simbolic acea pig­mentare etico-civică şi contemplativ- meditativă, naiv-copilărească şi pură adesea vizibilă ca valul rupt din îmbrăţişarea mării, treierului ei acva­tic, însă şi cristalin ironică, sapienţială. Refuzul tiraniei este însemnul exu­berant, de dragoste, cel mai sigur prin care cuplul proeminent Eva-Adam poate rîvni la tronul mirabil şi ideal al împărăţiei milenare şi general-umane dinspre ei şi dinspre noi, dinspre soarele jertfirii, dinspre mirificul elan al dăruirii şi al împlinirii (umane şi spirituale…).

Tudor PALLADI                                                                                                                       Glasul Națiunii, nr. 16, din 4 octombrie 2000. Critic literar