Stele sfinte smulg din cer…

Lecturi: 1992

Mar 25, 2013

În rândurile ce urmează doresc sâ mă refer la idee ca lumină şi la lumină ca idee, la culorile şi nuanţele ce le poate avea, perindarea lor peste noi, şi descrierea acestui aspect în Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan.

În cap. 6 Apostolul Ioan descrie metaforic nişte cai de diferite culori.

Pentru a înţelege semnificaţia acestor cai şi a culorii lor, mai întâi trebuie sâ ne întoarcem la Zaharia, cap 6, unde de asemenea se vorbeşte despre aceşti cai, şi unde însuşi proorocul Zaharia, în v, 4, se întreabă: “Ce înseamnă aceştia, Domnul meu?”, la care îngerul îi rspunde (v.5): “Aceştia sunt cele patru vânturi ale cerurilor, care ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pământ”.

Adevărurile şi semiadevârurile formează ceruri de idei, de diferite nuanţe, şi ideile, ca nişte “Vânturi” sau “cai”, cutreieră minţile oamenilor şi pământul, schmbând lumea, în funcţie de culoarea.şi înălţimea lor.

Acum să ne întoarcem la cap. 6 al Apocalipsei şi să urmărim ordinea “cailor” şi a culorii lor. Observăm că întâi se arată un cal alb, apoi unul roșu, apoi unul negru şi, spre sfârşite, unul gălbui.

Pentru a înţelege acestea, aş vrea sâ ne amintim cum s-a început veacul douăzeci, din punct de vedere a ideilor ce i-au dominat Se începuse – creştin, apoi devenise – comu­nist, după acesta, pentru puţină vreme – se extinsese fas­cismul, şi spre sfârşitul său – se lăsase democrația – vremurile pe care le trăim.

Dacă luăm ideea ca lumină şi după culoarea ei o. plasăm respectiv pe spectrul luminii, apoi ştim, mai cu toţii, câ ideea creştină e integră şi desăvârşită, şi e similară cu culoarea albă a luminii. Cea comunistă are culoarea roşie, cea fascistă are culoare neagră, iar cea de acum – are culoarea galbenă, pentru că ocupă spaţiul de mijloc al spectrului de idei, şi auzim adesea, cum o parte a presei, care reprezintă aceste vremuri, poartă numele de – “gal­benă”.           .

Deci, “caii” sau “vânturile” de idei s-au perindat în veac­ul douăzeci, exact în ordinea descrisă de Apostolul Ioan în capitolul 6 al Apocalipsei.

Uitaţi-vă cât de simbolic şi precis e descrierea următoare din v. 4: “Şi s-a arătat un alt cal, un cal roş. Cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare”.

Şi poate câ nu se tăiau oamenii unii pe alţii într-un război civil diabolic în spaţiul roş al Uniunii Sovietice? Poate nu au luat, aceste idei roşii, pace de pe pământ, sau nu au avut ele “o sabie mare”?  Apoi, în v.5 se spune: “…că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el, avea în mână o cumpănă”. Şi poate că odată cu apariţia fascismului nu a fost viaţa omenirii în “cumpănă”? Greu s-a plătit pentru rătăcirea noastră, a tuturor, prin aceată “cumpănă”, foarte greu.

Uitaţi-vă: “O măsură de grâu pen­tru un leu. Trei măsuri de 0rz pentru un leu! Dar sâ nu vâtâmi undelemnul şi vinul!” spuse “Glasul’ ‘îngerului, adică cu suflete ca “Grâul”din care se face “pâinea” pen­tru creşterea spirituală a noastră, cu suflete ca “orzul” cu care se hrănesc şi cresc “caii”, adică ideile, dar “undelem­nul” – cei ce înfrumuseţează Faţa Domnului şi “vinul” – cei ce îi veselesc inima, nu au fost vătămaţi.

Şi, când omenirea crezuse câ scăpase de aceste două monstruozităţi ale veacului douăzeci, în democrație și în vremurile de acum, oamenii au început să moară şi mai mult, dezorientându- se şi demoralizându-se completamente, de nu mai înţeleg acum unde e Cerul şi unde e Pământul, bântuiţi de dezbinări, foamete, boli şi răstigniţi de “fiarele pământului” încât descrierea v. 8 al cap. 6 este uluitor de precisă: “M-am uitat, șii iată câ s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, se numeşte Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământu­lui, ca sâ ucidă cu sabia, cu foametea, cu molima şi cu fiarele pământului”.

Apoi, în v.9: “…am văzut supt altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi dim pricina mărturisirii, pe care o ţinuseră” şi întrebarea multpătimită din v.10: “Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi sâ răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?”, şi “stelele au căzut din cer pe pământ, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic” (v.13), “Cerul s-a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul…”, încât aş vrea să readuc câteva versuri din poezia “Focul”, pe care am publicat-o pe paginile săptămânalului mai înainte:

“Cerul plânge şi se strânge,

Şi se face-n taină sul,

Când în locul sfânt ajunge

Omul râu şi omul nul.

Ei acoperă Lumina,

Stele sfinte smulg din Cer,

Şi îneacă-n sânge Luna –

Sâ îngenunchem ne cer…”

Ion CHIRI AC

 

Nota redacţiei: “Publicăm în continuare tabletele domnului Ion Chiriac, dar remarcăm, cu toate că-i respectăm dreptul la opinie, nu  putem împărtăşi ideile dumisale din articolul “Diavolul ştie că are puţină vreme”, publicat în nr. 12, în care autorul persiflează activitatea unor state şi reuniuni”.

 

 

Această  remarca a redacției a aparut după ce ea a fost aspru criticată de reprezentanții unor organizații internaționale, dar în articolul menționat în remarcă – am scris pe atunci, pe 27 martie 2002, ca Uniunea Europeană, SUA si în genere lumea v-a ajunge in criză…

 

,,Glasul Națiunii,,  03.04.2002