Balada lui Iisus Hristos

Lecturi: 1661

Mar 25, 2013

(cum am auzit-o de la bunica

seară de seară)

 

Maica Domnului zbura,

Fiul drag şi-L căuta,

Peste munte, peste vale,

Peste lume, făcând cale -

Întrebând de fiecare:

- N-aţi văzut,

N-aţi auzit,

De Fiul Meu,

Fiul lui Dumnezeu?

Lumea sta şi asculta,

Maicii i se închina,

Dar răspunsul nu-l ştia.

 

Şi porni Maica plângând,

Păr galben din cap smulgând,

Pe un deal ascuţit,

Ca o muchie de cuţit,

Ce-naintea-I se topea,

Iar din urmă se sleia

Şi întinse Maica poala,

Şi-i opri pe-o clipă calea,

Unui călător lemnar,

Meşter bun şi gospodar.

El Măicuţei s-a-nchinat,

Mâna dreapt-a sărutat,

Şi Măicuţa l-a-ntrebat:

- N-ai văzut,

N-ai auzit,

De Fiul Meu,

Fiul lui Dumnezeu?

- Maică, Măiculiţa mea,

De văzut,

N-am văzut,

Dar de auzit,

Am auzit,

Că L-au prins păgânii de jidani

Şi L-au dus la curtea lui Pilat,

În urzici L-au îmbrăcat

Şi-n Sfântul obraz L-au scuipat,

Cu oţet L-au adăpat

Şi-n lacrimi L-au înecat.

Brâu de măceşi  I-au încins,

Cunună de spini I-au prins,

I-au bătut ţepuşe-n palme

Şi piroane în picioare,

Sângele I se scurgea,

Râuri roşii se făcea,

Jidanii se bucurau,

Sus păharele ţineau,

Cu bliduştele-L beau,

Şi strigau,

Se veseleau,

Tare bine le părea.

Şi mi-au dat şi mie

Lemn şi bani o mie,

Ca să-i fac o cruce,

Să n-o poată duce.

Dar eu am greşit ,

Că m-am cam grăbit,

Şi-am făcut-o mare,

Şi ei tare, tare,

Mi L-au chinuit,

Mi L-au răstignit.

- Meşter de lemn eşti,

Meşter de lemn să fii!

Să lucrezi cu anul

Ca să-ţi câştigi banul!

 

Şi porni Maica plângând,

Păr galben din cap smulgând,

Peste dealul ascuţit,

Ca o muchie de cuţit,

Ce-naintea-I se topea,

Iar din urmă se sleia

Şi întinse Maica poala,

Şi-i opri pe-o clipă calea,

Unui călător fierar,

Meşter bun şi gospodar.

El Măicuţei s-a-nchinat,

Mâna dreapt-a sărutat,

Şi Măicuţa l-a-ntrebat:

- N-ai văzut,

N-ai auzit,

De Fiul Meu,

Fiul lui Dumnezeu?

- Maică, Măiculiţa mea,

De văzut,

N-am văzut,

Dar de auzit,

Am auzit,

Că L-au prins păgânii de jidani

Şi L-au dus la curtea lui Pilat,

În urzici L-au îmbrăcat

Şi-n Sfântul obraz L-au scuipat,

Cu oţet L-au adăpat

Şi-n lacrimi L-au înecat.

Brâu de măceşi  I-au încins,

Cunună de spini I-au prins,

I-au bătut ţepuşe-n palme

Şi piroane în picioare,

Sângele I se scurgea,

Râuri roşii se făcea,

Jidanii se bucurau,

Sus păharele ţineau,

Cu bliduştele-L beau,

Şi strigau,

Se veseleau,

Tare bine le părea.

Şi mi-au dat şi mie

Fier şi bani o mie,

Ca să-i fac piroane

Pentru-a Lui picioare,

Ţepuşe mai multe,

Mari şi mai mărunte.

Dar eu n-am greşit

Că nu m-am grăbit,

Şi-am făcut piroane

Pentru-a Lui picioare,

Cât mai mărunţele

Şi mai uşurele,

De-au rămas şi mie

Fier şi bani o mie.

- Meşter de fier eşti,

Meşter de fier să fii!

Să dai odată cu ciocanul

Şi să-ţi câştigi banul!

 

Şi porni Maica plângând,

Păr galben din cap smulgând,

Peste dealul ascuţit,

Ca o muchie de cuţit,

Ce-naintea-I se topea,

Iar din urmă se sleia

Şi întinse Maica poala,

Şi-i opri pe-o clipă calea,

Unei micuţe broscuţe -.

Unei sărmane măicuţe.

Maica lin s-a aplecat

Şi încet a întrebat:

- Broască, brosculiţa mea,

N-ai văzut,

N-ai auzit,

De Fiul Meu,

Fiul lui Dumnezeu?

- Maică, Măiculiţa mea,

De văzut,

N-am văzut,

Dar de auzit,

Am auzit,

Că L-au prins păgânii de jidani

Şi L-au dus la curtea lui Pilat,

În urzici L-au îmbrăcat

Şi-n Sfântul obraz L-au scuipat,

Cu oţet L-au adăpat

Şi-n lacrimi L-au înecat.

Brâu de măceşi  I-au încins,

Cunună de spini I-au prins,

I-au bătut ţepuşe-n palme

Şi piroane în picioare,

Sângele I se scurgea,

Râuri roşii se făcea,

Jidanii se bucurau,

Sus păharele ţineau,

Cu bliduştele-L beau,

Şi strigau,

Se veseleau,

Tare bine le părea.

Maică, Măiculiţă Mare,

Rog să-mi fie cu iertare,

Am o mică întrebare.

A-I avut numai un Fiu,

Fie El în veacuri viu!

Şi îl plângi,

Îl tânguieşti,

Vrea-i în lume să-l găseşti.

Of, cunosc durerea Ta ,

Ascult-o şi pe a mea,

Poate că m-oi uşura

Şi durerea m-a lăsa:

Eu avusem doisprezece,

Inima-mi se strânge  rece,

C-a trecut pe-aici o roată,

Roată lată, forfecată,

I-a călcat pe toţi odată,

Mi-a rămas din ei doar unul,

Care-mi mai mângâie sânul ,

Cu o mână şi-un picior,

Dar şi-aşa mii drăguşor.

- Ia-n chemă-l să vie-ncoace.

- Siminoace, tămănoace,

Calcă tu prin busuioace

Şi vin-la Măicuţa-ncoace!

Fiul ei a alergat

Şi Măicuţei s-a-nchinat,

Mâna dreapt-a sărutat.

Maica Domnului a plâns

Şi din gură-aşa a zis:

- Broască, brosculiţa mea,

Mare e durerea mea,

Mare-i şi durerea ta,

De aceea fie aşa –

Unde-i fi,

Unde-i trăi,

Să se facă apă lină,

Lină – ca raza de lună,

Şi mişcând picioarele,

Să desfunzi izvoarele.

Iar când vei îmbătrâni

Şi, micuţă, vei muri –

La o margine de drum,

Să nu te prefaci în scrum.

Să nu-i fie greu la nimeni

Când se va uita la tine.

 

Şi porni Maica plângând,

Păr galben din cap smulgând,

Peste dealul ascuţit,

Ca o muchie de cuţit,

Ce-naintea-I se topea,

Iar din urmă se sleia.

Şi-a deschis în tain-o carte,

Iar în ea, pe prima parte,

Întâlni pe Sfântu-Ion,

Ce-i îngenunche-n poclon.

El uşor s-a ridicat,

Maicii I s-a închinat,

Mâna blând a sărutat

Şi Măicuţa l-a-ntrebat:

-  Sfinte Ioane,

Sfinte Ioane,

N-ai văzut,

N-ai auzit,

De Fiul Meu,

Fiul lui Dumnezeu?

- Maică, Măiculiţa mea,

De auzit,

Am auzit,

Şi de văzut,

Am văzut,

Cum L-au prins păgânii de jidani

Şi L-au dus la curtea lui Pilat,

În urzici L-au îmbrăcat

Şi-n Sfântul obraz L-au scuipat,

Cu oţet L-au adăpat

Şi-n lacrimi L-au înecat.

Brâu de măceşi  I-au încins,

Cunună de spini I-au prins,

I-au bătut ţepuşe-n palme

Şi piroane în picioare,

Sângele I se scurgea,

Râuri roşii se făcea,

Jidanii se bucurau,

Sus păharele ţineau,

Cu bliduştele-L beau,

Şi strigau,

Se veseleau,

Tare bine le părea.

Of, am fost şi eu cu El

Când murise ca un Miel

Şi am plâns,

Şi am tot plâns,

Până duhul m-a pătruns.

El mi-a arătat o cale,

Care se coboară-n vale,

Ea-i micuţă, nu e mare,

Numai, numai o cărare,

Pe sub Bolta Plaiului -

Pân` la  Poarta Raiului.

 

Maica cum îl auzi,

Pe cărare şi pori –

Pe sub Bolta Plaiului,

Pân` la Poarta Raiului.

Cu piciorul stâng bătu –

Poarta nu se desfăcu,

Iar cu dreptul cum a prins –

Raiul poarta şi-a deschis,

Domnul viu a stat şi-a râs,

Ea în braţe L-a cuprins.

- Doamne, Doamne,

Fiul meu,

Şi Fiul lui Dumnezeu!

Ţie văd îţi  vine-a râde,

Dară mie mi-i a plânge,

Inimioara mi se strânge.

- Maică, Măiculiţa Mea,

Zău nu te mai întrista,

Că a râde mi se poate,

Doar am biruit pe Moarte,

Mi-am dat chinul şi necazul,

Mi-am dat viaţa şi obrazul,

Petru lumea luminoasă,

Ca să aibă pace-n casă,

Că ştii, Maică, cum era,

Până la venirea Mea:

Cine se năştea –

Nu se boteza,

Cine se lua –

Nu se cununa,

Cine murea –

Nu se prohodea,

Nu ştia mama de copil

Şi copilul de mamă,

Nu ştia vaca de viţel

Şi viţelul de vacă,

Nu ştia oaia de miel

Şi mielul de oaie,

Glas de fată mare nu s-auzea,

Glas de fluieraş nu s-auzea.

Dar acum

Am făcut drum:

Cine se va naşte –

Se va boteza,

Cine s-a lua –

Se va cununa,

Cine  va muri –

Se va prohodi,

Va şti mama de copil

Şi copilul de mamă,

Va şti vaca de viţel

Şi viţelul de vacă,

Va şti oaia de miel

Şi mielul de oaie,

Glas de fată mare se va auzi,

Glas de fluieraş se va auzi.

 

Unde Trupul Meu va sta,

Grâu de aur s-a-nălţa!

El la vreme se va coace,

Boabe sfinte îmi va face.

Oamenii î-i vor cosi

Şi-n colaci i-or împleti.

Ei în Ziua Mea cea Sfântă,

Când Biserica îmi cântă,

Dimpreună v-or veni,

Pe mine m-or pomeni

Şi-n cântări mă v-or slăvi.

 

Unde Sângele-o să-mi fie –

Va creşte viţa de vie,

Ea la vreme, ca o mamă,

Va rodi struguri de poamă.

Lumea îi va pune-n lin

Şi vor face din ei vin –

Ei în Ziua Mea cea Sfântă,

Când Biserica îmi cântă,

Dimpreună v-or veni,

Pe mine m-or pomeni

Şi-n cântări mă v-or slăvi.

 

Unde-a picura Sudoarea –

Va creşte frumoasă Floarea,

Şi albina până seara

Va stânge mierea şi ceara,

Şi în noapte, până-n zori,

Îmi vor arde lumânări –

Ele-n Ziua Mea cea Sfântă,

Când Biserica îmi cântă,

Lângă mine v-or veni,

În cântări mă v-or slăvi.

Şi în veci m-or pomeni!

 

Cine a şti

Povestea aceasta

Şi n-a spune-o

Seară de seară,

Sau peste o seară,

La o săptămână

Sau la o lună,

La jumătate de an,

Sau chiar la un an –

Va veni

Un înger nemilostiv

Şi agresiv,

Şi-l va lua

De mâna stângă

Şi-l va duce

Pe-o cărare strâmbă,

La mese goale

Şi făclii stinse,

La păhare goale

Şi vorbe rele –

În marea de păcură,

Unde-s răii cât taurii

Şi şerpii cât balaurii.

 

Dar cine a şti-o

Şi-a povesti-o,

Seară de seară,

Sau peste o seară,

La o săptămână,

Sau la o lună,

Peste jumătate de an,

Sau chiar la un an –

Va veni un înger milostiv

Şi-l va lua

De mâna dreaptă,

Şi-l va duce

Pe-o cărare dreaptă

Şi înţeleaptă,

La mese pline

Şi făclii aprinse,

La păhare pline

Şi vorbe bune.

Amin.