CALEA ŢĂRII

Lecturi: 694

Mar 25, 2013

       CALEA ŢĂRII

Voi, români din tinda Ţării,

Ce-aţi rămas cu toţii muţi

Când vă mint nişte dihănii

Şi vă vând nişte mancurţi —

 

Mai speraţi c-aceste lifte

Or s-aducă primăveri?

Ei, cu rânze ghiftuite

Pe cadavru-acestei ţări.

Ei, ce-au dărâmat biserici,

Azi în Muma cea străbună

Cu alaiuri mari de sfetnici

Vin cu lumânări în mână.

 

Vor să-i credem drept creştini,

Când prin sate-ntunecate

Mor creştini cuminţi şi buni,

Fără bani, fără bucate.

O, voi munţi de murdărie

Şi cu aer de-nţelepţi!

Steaua voastră-i tâlhărie,

Numele vă este hoţi!

 

Voi vă lăfăiţi aice,

Precum carnea în ceaun

Şi vă vreţi nişte burice

Peste plaiul meu străbun.

Voi aici vă vreţi lumină,

Voi, copii de întunerici,

Dar pe limb-aveţi minciună,

Pe obraz strat de şorici.

 

Când vi s-a lua cununa

Voi în grabă veţi fugi

Înspre nord, unde vi-i muma,

Şi-n ruşine veţi pieri.

Hai, români din patru unghiuri,

Voi spre voi porniţi acuma,

Hai, sfărmaţi aceste juguri

Şi le ştergeţi chiar şi urma.

Nu cătaţi voi adevăruri

În minciună şi în hău,

Adevărul este pururi —

Sfântul, Domnul Dumnezeu.

 

Nu zburaţi, vă rog, acuma

Nici spre est, nici spre apus.

Calea Ţării este una —

înspre Domnul Sfânt, lisus!