INIMIOARĂ-ŢĂRIŞOARĂ

INIMIOARĂ-ŢĂRIŞOARĂ

Spune, scumpă inimioară,

Ce te face să suspini,

Când pe frunte-a câta oară,

Îţi îmbracă o coroană

Uneltiri de spini?

Spune, mică inimioară,

Ce în taină îmi şopteşti,

Printr-un strop de lăcrămioară

Din durerea cea amară,

Spune-mi, ce doreşti?

De ce, dragă inimioară,

Stai cu ochii aplecaţi,

Când cu banul te măsoară

Ori cu locul cel din scară,

Cei neînfrânaţi?

Ce îmi strigi tu, inimioară.

Prin durerile din piept,

Despre cel ce mă-nconjoară

Şi-n gândirea lui uşoară

Se crede deştept.

De ce, dragă inimioară,

Te opreşti aşa acum?

Nu mai vreai să duci povară,

Cum duceai odinioară,

La-nceput de drum?

Plânge-n miezu-ţi, inimioară,

Sâmburele sfânt,

Ce din Tatăl se coboară,

Făcând calea mai uşoară

Spre cer din pământ.

Prin-ăst Sâmbur, inimioară,

Noi putem intra

În Lumina iubitoare,

Prin Cuvântul care zboară

Spre chilia ta.

Nu plâng, soro, inimioară,

Cele care sunt

Strop din lumea cea murdară,

Fără Sfânt în chilioară,

Care sunt din lut.

Nu mai plânge, inimioară,

Că pe fruntea ta,

Mult râvnita ta povară,

Dragostea – ca o comoară,

Se va aşeza.

Fii mai tare, inimioară

Du-mi sufletul meu,

Din micuţa-i chilioară,

Pe aripa ta uşoară

Către Dumnezeu.

Inimioară, inimioară,

Cum în sânul tău

A-ncăput întreaga Ţară

Cu destinul său.

Inimioară, inimioară,

Arde-n pieptul meu —

Foc din dragoste de Ţară

Şi de Dumnezeu!

Nu mai plânge, ţărişoară,

Că spre fruntea ta

Fiii tăi acuma zboară

Şi pe ea ca o coroană,

Se vor aşeza.

Fii mai tare, ţărişoară,

Hai cu cântul meu,

Pe aripa lui uşoară

Ce spre cer acuma zboară,

Către Dumnezeu!

Inimioară, ţărişoară,

Şterge lacrima!

Mâine-n zori întreaga Ţară

Iar va învia!

Hai, măicuţă, Ţară-aleasă,

Spre destinul tău

Spre cununa de Mireasă

De la Dumnezeu!