PRIVELIŞTEA SATULUI MEU
Lecturi: 928PRIVELIŞTEA SATULUI MEU
Mă urc pe dealul cel înalt,
Din marginea pădurii,
De unde satul aşezat
Cedează-n tot privirii.
Eu vin, m-aşez sub un copac,
Mă sprijin de tulpina-i,
Mi-arunc privirea înspre sat
Şi-i simt zvâcnind lumina-i.
în spate-aud cum vântul vesel
Se mişcă prin desişuri,
În faţă-mi râde-un firicel
Ce-i legănat de gânduri.
Apoi sorbesc acele dealuri
Ce satul înconjoară,
Acele verzi, imense lanuri,
Scăldate-n plină vară.
Aud un cânt melodios,
De dor şi veselie,
Ce zboară din cel ritm voios
A lucrului din vie.
Mai văd în vale un tractor
Ce ară printre rânduri,
Cum colo-n vale, la izvor,
Stă salcia pe gânduri.
Apoi privirea îmi opresc
La satul meu bătrân,
La braţul lui cel pitoresc,
De dragoste şi chin.
Aud în pieptul meu cântând
Suflarea mea alin,
Privind la plaiu-acesta mândru
Ce de iubire-i plin.
Şi simt în suflet, iarăşi simt,
O fericire-adâncă,
O, Doamne, cât îmi e de scump
Meleagu-acesta încă.
O redare, cit de frumoasa, atit de originala si placuta inimii!!! Multumim !!!
Sentimentele înalte față de baștină au fost îmbrăcate destul de reusit în veșmîntul poeziei
Autorul s-a plasat in rolul de revelator a ceea ce avem scump și trebuie să iubim Este o poezie răsărită din sufletul poetului