vemoweb

VREMEA SECERIŞULUI

Lecturi: 933

Mar 25, 2013

            VREMEA SECERIŞULUI

O, Doamne, ce se-ntâmplă azi şi-acum,

În noaptea-aceasta fără de Lumină,

Când toate se prefac în praf şi scrum,

Iar bezna-i grea chiar şi în ziuă plină.

E lungă noaptea şi e greu îngheţul

Şi lumea rătăceşte prin idei,

Azi surdul şi cu orbul ne sunt ghidul,

Iar mântuirea ne-o aduc nişte atei.

Eclipsă e de Soare şi de Lună,

Şi stelele pe boltă s-au ascuns,

Minciuna liber strigă şi răsună,

Şi frica până-n oase a pătruns.

Mor suflete, se sting în disperare,

Se clatină şi cade cel bătrân,

Iubire nu-i şi nu-i nici îndurare

Iar omul bun înghite numai chin.

Cu bani şi posturi azi şi-au mântuit

Mişeii sufletul, ce numai suflet nu-i.

Au jupuiat din nou, de viu, omul smerit,

Şi i-au vândut de mult şi pielea lui.

Nimicul din nimic azi face bani,

Şi vinde tot ca să-şi mângâie maţul,

Adună-averi, sau bani americani,

Iar pofta lui nu-şi mai găseşte saţul.

Pustiul greu apasă peste noi,

Pustiul din pustiu acum se naşte,

Azi lupul e aici cioban la oi —

El înspre haită c-o nuia ne paşte.

Noi, cei ce-avem Stăpân în fruntea oştii,

Pe Domnul nostru, cel cu calul dalb,

Cât mai putem răbda atâta proştii

Să ne înveţe iar că negru-i alb?!

Trecut-au peste noi în veacul rece

Idei ce-aveau ca steag câte-un “erou”,

Pe caii roşii, negri şi-acum trece

Acel gălbui cu pete roş-marou.

Cu roşu ne strivea aici Satana,

Cu negru foc în lume a turnat,

Şi-acum ne adânceşte iarăşi rana,

Sub chip de miel, gălbuiul democrat.

E toamnă şi e timpul prea târziu,

Şi holdele sunt toate date-n pârg,

Azi şi în Templu a pătruns desfrâu,

Şi chiar cu Domnul fac acuma târg!

Cuvântul, Domnul, Soarele cel Mare,

Cu sabia şi tolba cu săgeţi —

El vine-n slavă pe-al său cal călare!

Uitaţi-vă, Vă rog, ce haine-aveţi?!

 

6 Comentarii

  1. Sava Rusuleac

    Superb, actual si tragic pentru neamul nostru. Aceste versuri trec prin suflet mai aprig ca sageata. Poate ne-am trezi vre-o data. Tot respectul si aprecierea catre autor.
    P.S. Ar fi bine candidatii la Prezidentialele recente sa le citeasca si sa le aiba ca pe un imn.

  2. dapoxetina generico 85 Foss et al reported a 40 OR rate and 7 CR rate in 94 CTCL patients treated with pentostatin studied in multicenter phase II trials

  3. HMF Forte 1 cap AM DIM 1 cap AM and PM Femgen PMS Tablets 2 caps PM HMF Neuro 1 cap PM D Mulsion 1000 5 000iu PM Taken away from meals UNDA 1 20 243 5 drops 3x daily Rosmarinus Officinalis 50 drops AM and PM Ferrum phosphoricum 6x 2 tabs AM and PM Take before bed Cal Mag Vanilla 1TBSP priligy amazon uk Colcott Fox described a ringed eruption of the fingers 1 yet the precise etiopathogenesis and treatment of GA remains defiantly elusive

  4. Marquis Fetzer and Margarett Klemp once talked about There is a story about a meteor saying that making a wish on a how much does medication lower blood pressure and the girl deeply remembers it reddit where buy priligy What is the recommended duration of adjuvant endocrine therapy for premenopausal and postmenopausal women

  5. FND 4b activated AMPKО± and its downstream signaling pathways in a dose dependent manner in breast cancer where to buy generic cytotec You were so easy to follow with many great ideas and great instructions that I found my self on The Small Things blog daily

  6. Unfortunately at that time our financial resources were limited and we were unable to carry out in depth exploration how to buy generic cytotec no prescription

Publică un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>