Blog
Focul
Focul Cerul plânge şi se strânge, Şi se face-n taină sul, Când în locul sfânt ajunge Omul rău şi omul nul. Ei acoperă lumina, Stele sfinte smulg din cer, Şi înecă-n sânge luna – Să îngenunchem ne cer. Inima ne-o ard ca-n foc, Viaţa slab se zbate-n vână, Vre-o mişcare are loc De se unge gros pe mână. Stranii lucruri se întâmplă – Lumea creşte din furat, Iar de ai ceva sub tâmplă – Eşti ori prost ori demodat. Pe furiş, chiar munca lor, Fură slabii, să nu moară; Tarii...
read moreFiorul
Fiorul Scânteie tăcerea Amintiri frumoase Şi-n sclipiri durerea Inima-ţi apasă, Tremură fiorul Între piept şi frunte Şi doar unul,dorul, Ştie să-l asculte. Leagănă fiorul Tremurând durerea Şi doar unul – Dorul – Mângâie tăcerea. Să nu crezi că depărtarea Poate linişti iubirea – Ea nu moare niciodată Dacă e adevărată, Şi de-ar creşte banii fluxul Tot deşert se simte luxul, Doar iubirea-i mai bogata, Pentru că-i adevărată. Vise-n orice seară Zboară prin trecut Şi-n culori...
read moreDoina mea
Doina mea Doina mea e numai suflet, Oaza dorurilor sfinte, Inimă de blând în tunet, Nimb de raze în răsunet - Adunânduse-n cuvinte. Chin şi zbor deîmpreună, Haina neamului de gală, Izvorâri de vers în strună, Reazem şi drapel de fală – Iscălire de portret, Aură, născut-odată Cu părintele poet!
read moreCuvânt înainte
O pârtie nouă în poezia basarabeană. Ion Chiriac este la a treia carte. Scrie puţin dar dens. El nu are nevoie de creion, calculator sau hârtie. Îşi scrie poeziile în gând. Le depozitează undeva în creierul mic şi abia la sfârşit le pune pe hârtie. Sunt poeţi care abia de-şi pot declama 2-3 poezii pe de rost. Chiriac mi-a spus pe de rost poemul „Sămânţa pomului şi fructul”, care conţine peste 100 de strofe. Memorie aleasă au mai avut şi alţi poeţi. Dar profunzime, mai puţini: Şi toate părţile din...
read moreCununa
Cununa lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, la 500 de ani. Aicea, la munte, la Putna, Pe mult pătimitul pământ, Mai arde cununa de aur A Domnului Mare şi Sfânt! Aicea Credinţa învie Stejarul cu mare şi mic Şi-aşteaptă oştirea să vie Călare vestitul Voinic. Se zbuciumă vânturi de spumă Şi calcă să intre în noi, Să sfarme şi Taică şi Mumă, Şi neamul să-l facă gunoi. Puhoiul cel mare pe vale Înghite cetăţi făr`de chip Şi case de neamuri în cale, Ce au temelii pe nisip. Dar...
read moreCum se lasă zorii
Cum se lasă zorii O, văzuta, cine? Cum se lasă zorii, Chiar ceva aproape De al nopţii miez, Când o lume doarme Somnul greu al morţii, Iar prin bezna deasă Nu e nici un crez. Nu există cale, Puncte cardinale, Totul e minciună Şi-i cu dosu-n sus, Beznei chiar îi pare - Strânsă pe vecie Şi-n tăcere moare Estul în apus. Mintea ce nu doarme, Veghetoare-n noapte, Care lacrimi plânge Pline de mister – Vede cum începe Să albească bolta, Şi-o lumină slabă Se aprinde-n cer. Aripa ei creşte Şi încet...
read moreCIREŞUL
CIREŞUL Vărului,Gheorghe Manolache Ţii minte, frate, mai mare al meu, Cerul dintâi ce uşor s-a lăsat, Cu ochii de Maică, albaştri mereu, Şi buzele-i fruntea ţi-au însemnat. Era zi de vară, de iunie, caldă, Cu doi înspre zece în calendar, Când vrabia-n ţărnă, pe drumuri se scaldă Şi-n ramuri se lasă cireşele-n dar. Ploua lin cu raze de soare pe sat Şi taica-ţi era sus în ceruri cu duhul, Bunicii îi pare, sau poate-a visat, C-a doctori miroase văzduhul. Se-nchină şi saltă în cinstea-ţi...
read moreCe-i mai greu
Ce-i mai greu… Ce-i mai greu: Să scrii o poezie - Sau să storci pământul Tot în burta ta? Să te faci că ştii, Că le-nţelegi pe toate, Ameţind Sau încurcând pe alţii, Chiar călcând pe sine Cu-ale tale coate, Ce-i mai greu? Răspunde, Ce-i mai greu? Să le spui la proşti Minciuni de care-aşteaptă Şi să crezi că eşti O fire prea-nţeleaptă – Sau să simţi durerea Ce o are dorul Când se-nalţă fierea Peste noi în spume – Lume, făr` de nume, Care zbori aiurea Şi râvneşti onorul Banul şi...
read moreCând se-mparte secolul în două…
Când se-mparte secolul în două… Lui, Anatol Ciubotaru. De la Bucovina, satul Stălineşti, Sat frumos de codru, unde-i dârz stejarul, Unde Vodă Ştefan oştile leşeşti Le făcură pulberi – vine Ciubotaru. Stejărelul creşte de la rădăcină Şi sorbeşte tandru cerul azuriu, El din cer alege ramul – medicină Şi ca spadă mare – micul bisturiu. Iute vremea trece, după ani de şcoală, Creşte Ciubotaru mândru şi deştept, Un oştean de frunte şi un leac de boală, Care inimi strânge pe sub...
read moreCad brume
Cad brume… Trec toamne Aurii Şi frunzele coboară, Ca nişte file-n ramuri scrise – Către rădăcină, Şi-n zborul lor din urmă Iar măsoară - Cât se-nălţase ele în lumină. Doar dorul, Trist, Mai mângâie un zâmbet, Care se-nalţă până sus, Spre creştet, Apoi coboară lin în miez De suflet, Înviorându-l să nu cadă veşted. Cad brume Albe, Tot mai albe, Ca nişte ierni mai mici – Ca o vestire, Şi nu observi cum pletele-ţi sunt Dalbe, Trecând încet în ierni fără de ştire. Doar undeva...
read more